Ochii credinței


Evanghelia
Matei 9,27-31
În acel timp, au venit după Isus doi orbi, strigând: „Îndură-te de noi, Fiul lui David!” Ajungând în casă, orbii s-au apropiat de el, iar Isus le-a zis: „Credeţi că pot să fac aceasta?” I-au spus: „Da, Doamne!” Atunci le-a atins ochii, spunând: „Să vi se facă după credinţa voastră!” Şi li s-au deschis ochii, iar Isus le-a poruncit cu asprime: „Vedeţi să nu afle nimeni!” Dar ei, după ce au ieşit, au răspândit vestea despre el în tot ţinutul acela.

Meditație
Interesant cum își formulează Isus replica: „Să vi se facă după credința voastră!” Ar fi putut completa: „Dat fiind că am atâta putere, desigur că pot face ca voi să vedeți! Dar aș vrea ca minunea să aibă loc și pentru că voi înșivă credeți că este posibilă.” Dumnezeu este cel care determină evenimentele, istoria, existența noastră. Le conduce pe toate. E indubitabil acest lucru. Însă e iarăși adevărat că noi putem să-l „determinăm” pe Dumnezeu să acționeze după cum îi cerem sau îl rugăm noi. Că doar Isus nu ne-a spus degeaba să ne rugăm!
Dumnezeu este absent din multe vieți, nu pentru că este realmente absent, ci pentru că nu i se dă nicio importanță, nicio credibilitate. El este pe invisible nu că s-ar ascunde, ci pentru că nu există credința care să-l vadă. Am un proiect în minte, vreau să implementez o idee, dar mă confrunt cu oscilația și ezitările. Sau sunt de-a dreptul demoralizat. Dumnezeu pare să nu fie nicăieri. M-am gândit că ceea ce am în plan se realizează și în funcție de credința care este în mine? De credința mea în Isus?
Se aude destul de frecvent sloganul: „Trebuie doar să crezi în tine! E adevărat, e bine să știi de ce îți sunt în stare mintea, mușchii etc. E adevărat, dar nu de prim rang. Să crezi întâi de toate în Dumnezeu, și atunci ți se vor face multe!” Celor doi orbi le-a fost dată vederea. Tu, în cazul în care ai credință, vei vedea câte poate să facă Dumnezeu în viața ta. Ochii tăi de carne vor fi dublați de ochii credinței. Iar cu aceștia vei vedea și…invizibilul din viața ta. Din a celorlalți.

Citat
„Domnul m-a pus pe aceasta cale, își va aminti să mă susțină în luptă.” Fericita Maria Sagheddu

Rugăciune
Doamne, vălul necredinței mele îmi acoperă ochii inimii, mă orbește. Mă simt neputincioasă. Numai tu, Doamne, poți reda lumina adevărată ființei mele astfel încât să pot vedea cât de mare și minunată este iubirea pe care mi-o dăruiești! Strălucirea frumuseții tale să inunde inima mea. Eu cred în tine, „vino în ajutorul necredinței mele”! Vino și învață-mă cum să VĂD! Amin.

Pr. Cristian Diac & Cristina Crețu

Comentarii