Luca 5,17-26
Meditație
Citat
Rugăciune
Într-una din zile, pe când învăța, ședeau și unii farisei și învățați ai Legii care veniseră din toate satele Galileii și Iudeii și din Ierusalim; iar puterea Domnului era cu el ca să vindece. Și iată, câțiva bărbați purtau pe un pat un om care era paralizat și încercau să-l aducă la el și să-l pună înaintea lui. Și, negăsind pe unde să-l ducă până la el din cauza mulțimii, urcându-se pe acoperiș, l-au lăsat printre olane cu patul până în mijloc, în fața lui Isus. Văzând credința lor, a zis: „Omule, păcatele îți sunt iertate!” Cărturarii și fariseii au început să se întrebe: „Cine este acesta care rostește blasfemii? Cine poate să ierte păcatele în afară de singur Dumnezeu?” Dar Isus, cunoscând gândurile lor, răspunzând, le-a zis: „La ce vă gândiți în inimile voastre? Ce este mai ușor: a spune «Păcatele îți sunt iertate!» sau a spune «Ridică-te și umblă!»? Însă ca să știți că Fiul Omului are puterea de a ierta păcatele pe pământ – i-a spus omului paralizat – îți zic ridică-te, ia-ți patul și du-te acasă”. Și îndată s-a ridicat înaintea lor, a luat patul pe care zăcuse și s-a dus acasă, preamărindu-l pe Dumnezeu. Uluirea i-a cuprins pe toți și-l preamăreau pe Dumnezeu și spuneau plini de teamă: „Astăzi am văzut lucruri minunate”.
Toți cunoaștem persoane care suferă de diferite boli și nu se pot descurca singuri, au nevoie mereu de cineva care să îi ajute. Este și cazul omului paralizat din evanghelia de astăzi: are nevoie de alții ca să ajungă la Isus. În Biblie paralizia este un simbol al neputinței, al slăbiciunii, al păcatului care ne ține sclavi și încarcerați și care nu ne lasă să mergem liberi.
Două aspecte ne atrag atenția. Mai întâi, sfântul Luca ține să precizeze că Isus nu este mișcat doar de suferința celui paralizat, ci și de credința celor care au făcut tot posibilul ca suferindul să ajungă înaintea sa. Acest lucru ne face să conștientizăm rolul comunității în viața de credință. Nu suntem insule, nu ne putem mântui singuri, avem nevoie să fim „purtați” de ceilalți la Isus; doar într-o comunitate de credință ne putem simți susținuți în drumul nostru creștin.
În această perioadă în care suntem nevoiți să limităm întâlnirile și să păstrăm distanța fizică, să nu uităm de grupul de tineri din care facem parte, să nu ne izolăm; cel care se izolează devine pradă sigură pentru diavol, „leul care rage și care dă târcoale căutând pe cine să înghită” (1Pt 5,8). Doar împreună, doar în comunitate putem merge pe drumul credinței.
În al doilea rând, Isus îi spune paraliticului: ia-ți patul și du-te la casa ta. Ce poate însemna acest pat? A-ți lua patul înseamnă a-ți lua propria realitate, a accepta și integra slăbiciunea; patul este dovada că el a fost paralizat, că suntem slabi și avem nevoie de iertare. Iertarea primită îi permite să-și ia patul și să meargă la casa lui. Să nu uităm de condiția noastră umană, limitată, păcătoasă. Care este „patul” tău? Care este slăbiciunea care te ține sclav și nu te lasă să mergi liber? Lasă-te dus la Isus și vei putea auzi și tu cuvintele: ia-ți patul și du-te la casa ta.
Două aspecte ne atrag atenția. Mai întâi, sfântul Luca ține să precizeze că Isus nu este mișcat doar de suferința celui paralizat, ci și de credința celor care au făcut tot posibilul ca suferindul să ajungă înaintea sa. Acest lucru ne face să conștientizăm rolul comunității în viața de credință. Nu suntem insule, nu ne putem mântui singuri, avem nevoie să fim „purtați” de ceilalți la Isus; doar într-o comunitate de credință ne putem simți susținuți în drumul nostru creștin.
În această perioadă în care suntem nevoiți să limităm întâlnirile și să păstrăm distanța fizică, să nu uităm de grupul de tineri din care facem parte, să nu ne izolăm; cel care se izolează devine pradă sigură pentru diavol, „leul care rage și care dă târcoale căutând pe cine să înghită” (1Pt 5,8). Doar împreună, doar în comunitate putem merge pe drumul credinței.
În al doilea rând, Isus îi spune paraliticului: ia-ți patul și du-te la casa ta. Ce poate însemna acest pat? A-ți lua patul înseamnă a-ți lua propria realitate, a accepta și integra slăbiciunea; patul este dovada că el a fost paralizat, că suntem slabi și avem nevoie de iertare. Iertarea primită îi permite să-și ia patul și să meargă la casa lui. Să nu uităm de condiția noastră umană, limitată, păcătoasă. Care este „patul” tău? Care este slăbiciunea care te ține sclav și nu te lasă să mergi liber? Lasă-te dus la Isus și vei putea auzi și tu cuvintele: ia-ți patul și du-te la casa ta.
„Credința care mi-a fost dată în botez îmi sugerează cu siguranță: de unul singur nu vei face nimic, dar dacă îl ai pe Dumnezeu ca centru al tuturor acțiunilor tale, atunci vei atinge scopul.” Fericitul Pier Giorgio Frassati
Doamne, sădește în mine o credință vie și durabilă pentru a conștientiza că Tu săvârșești minuni chiar și astăzi. De multe ori trec nepăsătoare pe lângă lucrurile minunate pe care Tu le-ai pregătit pentru mine considerându-le prea mici sau nesemnificative, neînțelegând că tocmai lucrurile simple sunt cele care întregesc viața noastră și ne aduc fericirea adevărată. Atunci când strălucirea acestei lumi te orbește, tinzi să uiți care sunt lucrurile cu adevărat importante. De aceea, amintește-mi Doamne că fiecare răsărit de soare este o minune și orice zâmbet, lacrimă, mângâiere, îmbrățișare sau vorbă bună pe care o primesc nu sunt altceva decât semnele prezenței tale pe pământ.
Pr. Iosif – Claudiu Doboș & Andreea Vințilă
Comentarii
Trimiteți un comentariu