Cine sunt?


Evanghelia
Ioan 1,6-8.19-28
În acel timp, a fost un om, trimis de Dumnezeu, al cărui nume era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să dea mărturie despre lumină, pentru ca toţi să creadă prin el. Nu era el lumina, ci a venit să dea mărturie despre lumină. Aceasta este mărturia dată de Ioan când iudeii au trimis de la Ierusalim unii preoţi şi leviţi ca să-l întrebe: „Cine eşti tu?” Iar el a mărturisit, şi nu a negat. A mărturisit: „Eu nu sunt Cristos!” L-au întrebat: „Atunci, cine? Eşti tu Ilie?” El a răspuns: „Nu sunt!” „Eşti tu Profetul?” A răspuns: „Nu!” Aşadar, i-au zis: „Cine eşti? Ca să dăm un răspuns celor care ne-au trimis. Ce spui despre tine însuţi?” El a zis: „Eu sunt glasul celui care strigă în pustiu: «Îndreptaţi calea Domnului!», după cum a spus Isaia profetul”. Iar cei trimişi erau dintre farisei. L-au întrebat şi i-au zis: „Aşadar, de ce botezi dacă tu nu eşti nici Cristos, nici Ilie, nici Profetul?” Ioan le-a răspuns, zicând: „Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru este unul pe care voi nu-l cunoaşteţi, care vine după mine, căruia eu nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălţămintei”. Acestea s-au petrecut în Betania, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.

Meditație
Astăzi în Duminica a III-a din Advent am putea să medităm la întrebările din evanghelie. Sunt multe întrebări în evanghelia de astăzi. Nu mai puțin de cinci întrebări sunt presărate între versete și am putea să o numim și o evanghelie a dialogului.
Cine ești?, o întrebare esențială pentru cel care-l caută pe Cristos. Eu cine sunt? Ce spun despre mine însumi? O întrebare la care ar trebui să răspundem. Ne-au spus-o mulți: ești doar o clipă care zboară, azi ești și mâine nu mai ești. Cine sunt eu? De unde vin? Unde merg? De ce sunt aici? Ce rost am?
Cosmonauții americani ca să ajungă să fie selectați printre aceia care au zburat pe lună au trebuit să dea examene de inteligență deosebite. La unul dintre testele care li s-au dat, li s-a cerut să dea 20 de răspunsuri la întrebarea: Cine sunt eu? Au răspuns: eu sunt fiu, sunt tată, sunt nepot, sunt soț, inginer, ș.a.m.d. Cine sunt eu față de ce? Răspunsurile depind de existența punctului de referință și sunt valabile pentru o vreme. Sunt nepot atât cât îmi trăiesc bunicii, iar meseria, gusturile mi le pot schimba. Dar cine sunt eu raportat la veșnicie? Dacă vrem cu adevărat să știm cine suntem trebuie să încercăm să ne definim în raport cu Dumnezeu. Să mă așez în fața lui și să-i răspund: cine sunt eu? Dacă răspunsul va fi: nu știu cine sunt sau totul e aici pe pământ iar eu sunt ca un abur care mâine nu va mai fi, atunci mă voi conduce în viață după zicala: ce-oi fi, voi vedea! Dar răspunsul poate fi altul: Știu cine sunt! Sunt fiul lui Dumnezeu, un vas de lut în care Dumnezeu a găsit cu care să toarne har. Cine sunt eu? Unul care a primit de atâtea ori iertare. Cine va avea astfel de răspunsuri, va încerca să facă din viața lui un imn de laudă adus Creatorului.
E timpul Adventului. În curând va fi Crăciunul. Ce răspuns dăm la întrebarea: Cine sunt eu? Un răspuns trist: sunt fără Dumnezeu? sau unul plin de speranță: Sunt cu Dumnezeu și caut să-l slujesc?

Citat
„Este necesar ca toți să fim apostoli. E necesar ca laicul să nu stea inutil, ci împreună cu ierarhia și cu o dăruire totală, în rugăciune … să acționeze.” Fericita Pina Suriano

Rugăciune
Doamne, tu esti întotdeauna prezent în mulțime, mă privești cu bunătate și mângâiere, deși eu nu te observ. Sunt prea orbit de luminile beculețelor de Crăciun, prea asurzit de zgomotele provocate de agitația din jurul meu, prea obosit de goana dupa cadouri și obiecte lipsite de valoare. Aceste lucruri mă împiedică să îți aud strigătul, mă împiedică să te simt cu adevarat alături de mine.Te rog, fă-mă vrednic să dau marturie despre adevarata lumină, asemenea lui Ioan, și călăuzește-mi pașii pe calea iubirii tale! Amin.

Pr. Gabriel-Iulian Cocianga & Eliza Bacoșcă

Comentarii