Bucuria întâlnirii

Evanghelia

Luca 2,22-35

Când s-au împlinit zilele purificării lor, după Legea lui Moise, părinţii lui l-au dus pe Isus la Ierusalim, ca să-l ofere Domnului, după cum este scris în Legea Domnului: „Orice prim născut de parte bărbătească va fi numit sfânt pentru Domnul” şi să aducă jertfă, după cum este spus în Legea Domnului: „o pereche de turturele sau doi pui de porumbel”. Şi iată că era la Ierusalim un om cu numele Simeon, şi acesta era un om drept şi evlavios care aştepta mângâierea lui Israel şi Duhul Sfânt era asupra lui. Îi fusese revelat de Duhul Sfânt că nu va vedea moartea înainte de a-l vedea pe Cristosul Domnului. A fost condus de Duhul Sfânt la templu, iar când părinţii l-au adus pe copilul Isus ca să îndeplinească obiceiurile Legii cu privire la el, l-a luat în braţele sale şi l-a binecuvântat pe Dumnezeu, spunând: „Acum, slobozeşte-l, pe slujitorul tău, Stăpâne, după cuvântul tău în pace, căci au văzut ochii mei mântuirea ta pe care ai pregătit-o înaintea tuturor popoarelor, lumină spre luminarea neamurilor şi slava poporului tău, Israel!” Tatăl şi mama lui Isus se mirau de cele spuse despre el. Simeon i-a binecuvântat şi i-a spus Mariei, mama lui: „Iată, acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora în Israel şi ca semn de contradicţie - ca să se dezvăluie gândurile din multe inimi -, iar o sabie va străpunge sufletul tău!”.

Meditație

Imaginea omului bătrân care îl ține în brațele sale pe Prunc este sugestivă și foarte frumoasă. Există oare ceva în lume mai frumos decât o întâlnire cu cineva pe care‑l iubim? În această perspectivă, a trăi este o așteptare, o îndreptare spre această întâlnire. Simeon nu este oare un simbol anticipator al acestui lucru? Nu este oare viața lui un simbol al așteptării? Acest om bătrân a trăit toată viața sa în așteptarea luminii care luminează pe orice om, umple totul cu bucuria sa, și ceea ce e neașteptat, ceea ce este inimaginabil ajunge la Simeon prin intermediul acestui Prunc. Putem să ne imaginăm mâinile tremurânde ale acestui bătrân care primește în brațele sale un prunc de 40 de zile cu toată duioșia și atenția posibilă, ochii săi strălucitori și exclamația sa fericită: „Acum puteți să mă lăsați să plec, pentru că am văzut, am strâns în brațele mele, am îmbrățișat sensul vieții mele.”
Putem observa în textul evanghelic cum Simeon așteaptă, așteaptă de o viață, meditând și rugându‑se. Nu este cazul să ne întrebăm pe noi înșine ce anume așteptăm? Ce ne amintește inima noastră cu insistență mare? Viața mea se transformă treptat în această așteptare a întâlnirii cu esențialul? În această sărbătoare, viața umană se revelează ca frumusețea fascinantă a unui suflet matur, încontinuu eliberat și îmbogățit. Nu există frică, nimic nu este necunoscut, totul este pace, aducere de mulțumire și iubire. Întâlnirea Domnului celebrează sufletul care întâlnește iubirea, îl întâlnește pe cel care dăruiește viața și‑mi dă forța pentru a o transfigura astăzi.

Citat

„Adevărata frumusețe este ascunsă în fidelitatea în lucrurile mici. Întotdeauna mi-am dorit să împlinesc gesturi de iubire mari și eroice, dar am văzut că nu sunt capabilă și m-am întristat. Acum găsesc marele eroism în lucrurile mici”. Fericita Anna Zelíková

Rugăciune

Cuvânt întrupat, Tu, care în peștera din Betleem ai demonstrat ce înseamnă iubirea, fii lumină și în viața mea! Ajută-mă să văd dincolo de aparențe, să apreciez valoarea esențialului, să mă apropii de oameni, pentru ca, prin mine, ei să găsească drumul către Tine! Oferă-mi curajul să lupt pentru visurile mele! Întărește-mă, pentru a nu-mi pierde niciodată încrederea în Tine.

Pr. Gabriel-Iulian Cocianga & Raluca Antal-Vaida