Atenți la șoaptele îngerului


Evanghelia
Matei 2,13-18
După ce au plecat magii, iată că îngerul Domnului i-a apărut în vis lui Iosif, zicând: „Sculându-te, ia copilul şi pe mama lui, fugi în Egipt şi stai acolo până când îţi voi spune, pentru că Irod are de gând să caute copilul ca să-l ucidă!” Sculându-se, Iosif a luat copilul şi pe mama lui, în timpul nopţii, şi a plecat în Egipt. A rămas acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească ceea ce a fost spus de Domnul prin profetul care zice: „Din Egipt l-am chemat pe fiul meu”. Atunci Irod, văzând că magii şi-au bătut joc de el, s-a înfuriat şi a trimis să fie ucişi, în Betleem şi în toate ţinuturile sale, toţi copiii de la doi ani în jos, după timpul precis pe care îl aflase de la magi. Atunci s-a împlinit ceea ce a fost spus prin profetul Ieremia care zice: „Un strigăt s-a auzit în Rama. Plângere şi tânguire mare. Rahela îşi plânge copiii şi nu vrea să fie mângâiată, pentru că nu mai sunt”.

Meditație
Cred că fiecare ne-am bucura să vedem un înger. Deseori surâdem chiar și atunci când vedem unul din ipsos pe care l-am primit cadou. Îngerii ne surprind mereu plăcut, deși noi, de cele mai multe ori, nu îi vedem în realitate ori nu le simțim mereu prezența.
Iosif, în vis, simte prezența îngerului și îi ascultă glasul care îi spune să meargă împreună cu pruncul Isus și cu mama lui în Egipt, pentru că Dumnezeu vrea să îl scape de planul diabolic al lui Irod. Dacă ne gândim la această scenă, nu putem decât să ne bucurăm de victoria lui Dumnezeu asupra răului. Ce frumos lucrează Dumnezeu pentru a-și duce la îndeplinire planul său de mântuire! Iată un alt motiv de trăire a bucuriei în aceste zile de sărbătoare.
Nu atât de fericită este a doua parte a evangheliei care ne întristează când ne gândim la toți pruncii nevinovați uciși de Irod. Probabil că dacă am fi fost prezenți la acel masacru, ne-am fi folosit de toate puterile pentru a-l opri pe Irod. Dar oare astăzi nu mai există persoane care se comportă asemenea lui Irod? Oare nu se întâmplă și astăzi aceleași orori? Nu sunt și astăzi uciși copii nevinovați prin avort de propriile mame, care, asemenea lui Irod își urmăresc interesul propriu? Cu siguranță ne mișcă aceste atitudini și, de aceea, nu putem rămâne indiferenți față de cei neajutorați.
Bucuria Crăciunului poate fi prelungită atât timp cât noi suntem disponibili să venim în ajutorul celor mici, să facem ceva pentru ceilalți, să nu fim indiferenți la suferința celorlalți. Îngerul va avea grijă să ne șoptească voința lui Dumnezeu. Noi, la rândul nostru, asemenea lui Iosif, trebuie să ne străduim să ne deschidem inima, să îl ascultăm, și să facem ceea ce ne spune.

Citat
„Să nu-l uitați niciodată pe Dumnezeu! Întotdeauna să fiți uniți cu El. Începeți fiecare zi cu o meditație sau cu o rugăciune, aproape de Sfânta Taină sau în timpul Liturghiei. În acest timp, planurile zilei sunt făcute, defectele cuiva sunt supuse examinării și harul este implorat pentru puterea de a învinge orice slăbiciune.” Fericitul Ivan Merz

Rugăciune
Poate de multe ori și sufletul meu este plin de invidie, egoism și neîncredere ca cel al lui Irod, iar atunci nu văd cu ochii inimii, ci cu furia orgoliului. Vreau să mă împotrivesc acestui instinct și să nu acționez ghidată de impulsul mâniei. Vreau să iau exemplul Tău și să vindec inimi în loc să le asupresc. Vreau să fiu pansament pentru răni și nu să provoc suferință. Vreau să fac cunoscut cuvântul Tău în această epocă a tehnologiei.
În această perioadă magică a Crăciunului, ajută-mă Doamne, să fiu mărturisitor al iubirii și al speranței, căutând mereu seninul și frumosul în orice situație din viața mea. Nu vreau să prigonesc, precum Irod, ci să fiu izvor de înțelegere și iertare. Ajută-mă Doamne să păstrez mereu aprinsă în inima mea flacăra sărbătorii Nașterii Tale! Amin.

Pr. Claudiu Ciubotaru & Andreea Vințilă

Comentarii