Luca 1,5-25
Meditație
Citat
Rugăciune
Era în zilele lui Irod, regele Iudeii, un preot al cărui nume era Zaharia, din grupul preoţesc al lui Abía. Soţia lui era dintre fiicele lui Aaron, al cărei nume era Elisabeta. Amândoi erau drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără greşeală în toate poruncile şi prescrierile Domnului. Însă nu aveau niciun copil, pentru că Elisabeta era sterilă şi amândoi erau înaintaţi în vârstă. Pe când slujea ca preot înaintea lui Dumnezeu, când era rândul grupului său, după rânduiala slujirii preoţeşti, a fost ales să intre în templul Domnului pentru a aduce jertfa de tămâie. Şi toată mulţimea poporului era afară, rugându-se în timp ce se aducea jertfa de tămâie. Atunci i-a apărut un înger al Domnului stând în partea dreaptă a altarului tămâierii. Văzându-l, Zaharia s-a tulburat şi l-a cuprins teama. Dar îngerul i-a spus: „Nu te teme, Zaharia, căci rugăciunea ta a fost ascultată şi soţia ta, Elisabeta, îţi va naşte un fiu şi-i vei pune numele «Ioan»! Vei avea bucurie şi veselie şi mulţi se vor bucura de naşterea lui, căci va fi mare înaintea Domnului; şi nu va bea nici vin şi nici altă băutură tare şi va fi umplut de Duhul Sfânt chiar din sânul mamei sale şi pe mulţi dintre fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. El va merge înaintea lui cu duhul şi puterea lui Ilie pentru a întoarce inimile părinţilor către copii şi pe cei rebeli la înţelepciunea drepţilor, pentru a-i pregăti Domnului un popor desăvârşit”. Dar Zaharia i-a spus îngerului: „Prin ce voi cunoaşte aceasta? Eu sunt bătrân, iar soţia mea este înaintată în vârstă”. Răspunzând, îngerul i-a zis: „Eu sunt Gabriel, care stau înaintea lui Dumnezeu, şi am fost trimis să-ţi vorbesc şi să-ţi dau această veste bună. Iată, vei fi mut şi nu vei putea vorbi până în ziua în care se vor împlini acestea, pentru că nu ai crezut cuvintele mele, care se vor împlini la timpul lor!” Poporul îl aştepta pe Zaharia şi se mira, în timp ce acesta întârzia în templu. Când a ieşit şi nu putea să vorbească, au înţeles că avusese o viziune în templu, iar el le făcea semne. Şi a rămas mut. După ce s-au împlinit zilele slujirii lui, s-a întors acasă. După aceste zile, Elisabeta, soţia lui, a zămislit şi, timp de cinci luni, se ascundea, spunându-şi: „Aşa mi-a făcut Domnul în zilele în care şi-a îndreptat privirea spre mine, ca să îndepărteze ruşinea mea dinaintea oamenilor”.
Evanghelia din această zi ne prezintă vestirea nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, precursorul lui Isus Cristos. Ioan Botezătorul este una dintre figurile principale din timpul Adventului, dar aș dori ca astăzi să ne îndreptăm atenția către Zaharia, tatăl său, și spre ceea ce zice textul Evangheliei despre el. Zaharia era preot, căsătorit cu Elisabeta și amândoi „erau drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără greşeală în toate poruncile şi prescrierile Domnului”. Erau persoane coerente în credința lor și meritau fără îndoială să fie binecuvântați de Dumnezeu. Dar, continuă textul, „nu aveau nici un copil, pentru că Elisabeta era sterilă” și știm că sterilitatea era văzută și interpretată ca și un blestem.
Zaharia, fiind în templu, primește vestea că soția sa va zămisli un fiu. Era de presupus că aflându-se în partea cea mai sacră a templului inima sa ar fi trebuit să fie deschisă pentru a primi această veste, dar nu! El se îndoiește și îl „costă” să accepte noutatea pe care Dumnezeu i-o propune. Aceasta pentru că era legat de modul de gândire al oamenilor: „Eu sunt bătrân, iar soţia mea este înaintată în vârstă”.
Aceptarea noutății lui Dumnezeu nu este compatibilă cu cei care deja nu mai sunt dispuși să se lase surprinși de nimic. A crede că viața noastră nu poate fi mai bună decât este, limitează iubirea și modul în care Dumenzeu vrea să se apropie de noi. Dumnezeu este surprinzător și de aceea el se naște în lume, pentru că El crede în noi posibilități, noi surprize pentru viața noastră. A demonstrat acest lucru pentru două persoane în vârstă, care nu mai aveau nicio expectativă pentru viața lor de familie.
A avea capacitatea de a te lăsa surprins, constituie fundamentul pentru trăirea credinței noastre. Să ne lăsăm surprinși de Dumnezeu și să credem în minunile pe care el le poate face în viața noastră, pentru că la El nimic nu este imposibil.
Zaharia, fiind în templu, primește vestea că soția sa va zămisli un fiu. Era de presupus că aflându-se în partea cea mai sacră a templului inima sa ar fi trebuit să fie deschisă pentru a primi această veste, dar nu! El se îndoiește și îl „costă” să accepte noutatea pe care Dumnezeu i-o propune. Aceasta pentru că era legat de modul de gândire al oamenilor: „Eu sunt bătrân, iar soţia mea este înaintată în vârstă”.
Aceptarea noutății lui Dumnezeu nu este compatibilă cu cei care deja nu mai sunt dispuși să se lase surprinși de nimic. A crede că viața noastră nu poate fi mai bună decât este, limitează iubirea și modul în care Dumenzeu vrea să se apropie de noi. Dumnezeu este surprinzător și de aceea el se naște în lume, pentru că El crede în noi posibilități, noi surprize pentru viața noastră. A demonstrat acest lucru pentru două persoane în vârstă, care nu mai aveau nicio expectativă pentru viața lor de familie.
A avea capacitatea de a te lăsa surprins, constituie fundamentul pentru trăirea credinței noastre. Să ne lăsăm surprinși de Dumnezeu și să credem în minunile pe care el le poate face în viața noastră, pentru că la El nimic nu este imposibil.
„Nu fac altceva decât să trăiesc pentru Isus. Isuse, fă-mă din ce în ce mai mult al tău. Iisuse, vreau să trăiesc și să mor împreună cu tine și pentru tine.” Fericita Pina Suriano
Doamne, deschide-ne ochii spre a-ţi recunoaşte semnele şi mesajele, indiferent că forma sub care ni se prezintă este un înger, un om, un eveniment, o situaţie, o revelaţie, astfel încât, înţelegându-le, să putem pregăti calea ta către sufletele noastre şi ale celor din jur, în mod cât mai curat, mai constant şi mai dăruit. Amin.
Pr. Liviu Focioroș & Ana Moraru
Comentarii
Trimiteți un comentariu